O altă încercare de a defini Relaţiile Publice

           Nu pot permite îmbarcarea pentru această călătorie în timp fără a explica ce anume ne propunem să descoperim. Lucrurile pot să fie analizate dintr-o sumedenie de perspective, trebuie deci să stim ce şi unde să căutăm pentru a ne duce la bun sfârşit misiunea.


Scopul?!  Să găsim urmele relaţiilor publice chiar şi acolo unde acest concept nu avea o reprezentare, nu conducea creierul uman spre o imagine, o idee sau chiar spre un exemplu. Deşi acestea  erau peste tot în jurul oamenilor. De asemenea, să privim mai de aproape traseul urmat de acest domeniu pentru a ajunge în stadiul pe care putem să îl vedem astăzi.

          Înainte de acest lucru, trebuie să fim conştienţi de semnificaţia sintagmei relaţii publice. Definirea acestui domeniu este, însă, precum un teren mlăştinos. Cu cât analizăm mai mult cu atât ne afundăm mai mult în concepte, definiţii, păreri contradictorii. Şansele de a ieşi din acest mâl cu o definiţie perfectă, care să mulţumească pe toată lumea şi să cuprindă absolut toate parţile relaţiilor publice, şi le-au epuizat toţi cei care au încercat acest lucru de-a lungul timpului.
           Trebuie să ştim că majoritatea celor care au încercat să definească acest domeniu au căzut de acord asupra faptului că relaţiile publice sunt un proces etic care ajută la construirea podului perfect între interesele organizaţiei şi interesele publicului căruia i se adresează.
            Nu este tocmai clar, nu-i aşa? Să simplificăm lucrurile printr-un mic joc de imaginaţie...

Să ne imaginăm, deci, doua teritorii desparţite de un râu. Între acestea nu s-a putut face legatura până acum, însă pentru ca să supravieţuiască atât cei de pe malul drept cât şi cei de pe malul stâng trebuie să se ajungă la o soluţie. Malul drept putem să îl numim “organizaţie” iar malul stâng primeşte numele de ”public”. Soluţia pentru supravieţuirea ambelor tabere este cu siguranţă un pod. Să ne imaginăm că oamenii organizaţiei încep să îl construiasca prin muncă, sudoare, interes şi devotament. Pe de celalaltă parte, oamenii de pe tărâmul publicului fac acelaşi lucru pentru a-si apăra interesul. Ce se întămplă? Evident, la un moment dat interesele acestora se ciocnesc la jumatatea drumului împiedicându-i să înainteze. Dacă fiecare grup va continua să îşi vadă doar de drumul lui, podul neconsolidat încă, se va rupe aruncându-i pe toţi în râul numit “EŞEC”. În ce situaţie acest lucru nu ar mai avea loc??? Răspunsul este simplu: doar în cazul în care la mijlocul podului îi aştepta un om neutru pe care îl numim consilier de relaţii publice care să plece urechea atât la nevoile şi dorinţele organizaţiei cât şi la cele ale publicului. Făcând acest lucru se realizează construcţia unui pod perfect pe doua sensuri, ambele denumite comunicare, care să permită transmiterea mesajului din ambele parţi. De asemenea, dacă ambele tabere reuşesc să fie serioase şi responsabile, iar transferul se va desfăşura fără accidente şi răniţi, atunci traficul activ şi intens va conduce spre o reputaţie buna- scopul permanent al oricărei organizaţii care se respectă.

            Acum, cine este pregătit să treacă la nivelul doi şi să pornească în călătoria către bazele relaţiilor publice?

Căutând rămăşiţele din antichitate ale PR-ului

   Atenţie!! Îmbarcarea se face în 5, 4, 3, 2, 1......0


        Primul popas: antichitatea!  Deşi termenul de relaţii publice este extrem de îndepartat pentru această perioadă, practicile există. Evident, ne rămâne nouă să descoperim cum oamenii din acele timpuri se foloseau de comunicare pentru a-şi apăra interesele sau a-şi face cunoscută imaginea. 
        Hai să ne uităm atent la tacticile civilizaţiilor antice. Ele erau compuse din perşi, sumerieni, babilionieni, asirieni....dar toate acestea au ceva în comun: poemele scrise în acea perioada. Toate acestea vorbeau despre vitejie, despre luptele măreţe pe care ei le-au dus, despre succesele pe care le-au dobândit.

       Ajungând în Egiptul antic, regăsim o altă forma de manifestare şi influenţare a opiniei publice. Este foarte simplu să ne dăm seama care este aceasta, trebuie doar să aruncam o privire în jur...: arhitectura, arta. Este într-adevăr un domeniu reprezentativ pentru Egiptul Antic, dar putem să regăsim în toate templele,mormintele şi statuile lor dorinţa de a da opiniei publice senzaţia de măreţie, grandoare. Dar cine a dorit acest lucru? Păi este foarte simplu...toată această artă minunată care se regăseşte în Egipt caracterizează nobilii şi preoţii ca fiind oameni bogaţi, imaginea lor fiind îndreptată chiar spre cea a unor sfinţi.

       Ne oprim puţin şi în Atena. Aici lucrurile deja se îndreaptă spre o campanie de relaţii publice clasică, deoarece se dezvoltă foarte devreme oratoria, discursurile şi dezbaterile din pieţe. Conducătorii se foloseau la maxim de acest mijloc convenabil de a forma opinia publică dupa bunul lor plac.

       Ajungând la Roma Antica, lucrurile sunt din ce în ce mai clare... Dacă analizăm acţiunile conducătorilor, de exemplu cazul lui Caesar care şi-a pregătit Trecerea Rubiconului cu mult timp înainte, trimiţând ştiri poporului, ne dăm seama importanţa pe care opinia publică o avea. De asemenea, un alt act care demnostrează cî Roma Antica era extrem de conştientă de importanţa pe care poporul şi, mai ales, ce crede el, o are. Caesar a publicat un jurnal numit Acta Diurna al cărui impact a fost imens.

       Să nu uităm, Biblia în această perioadă a fost un element de care aproape toţi s-au folosit procesul de construire al opiniei publice...

Tărâmul american

          Am ajuns la o destinaţie extrem de bogată in informaţii care ne ajută la reconstituirea traseului. Este bine de ştiut încă de la început că relaţiile publice sunt, în fond, un produs american şi că aici s-au născut. Din ce părinţi.....urmează să descoperim pe parcurs.


          Dacă aruncăm o privire pe cele mai importante momente pentru Statele Unite ale Americii ne dăm imediat seama că toate acestea au avut la bază masive campanii de publicitate. Dar, mai mult decât atât...asa cum spune un scriitor american, inclusiv popularea teritoriului s-a consolidat pe o campanie extrem de importantă şi de impunatoare de PR. Cum aşa? Chiar dacă teritoriul a fost descoperit în secolul XV de către Columb, oamenii au început să migreze acolo abia în secolul XVII după ce, prin comunicare, au fost răspândite pretutindeni mituri despre tărâmul făgăduinţei. Aceste mituri despre locul perfect, despre paradis au fost transmise prin discursuri, poezii, pliante, poveşti, broşuri, cărţi, evenimente. La ce ne duce cu gândul acest lucru? La o veritabilă campanie de PR, evident.

        De asemenea, documentele importante ale ţării precum Declaraţia de independenţă, Constituţia au  la bază concepte care susţin interesul publicului, apară drepturile, deci la o înţelegere mai amănunţită putem să le înţelegem ca fiind opere ale Relaţiilor Publice.

Evoluţia din alte perspective..

              Ajungem la explicaţii mai avansate ale traseului, şi anume acela văzut din perspectiva a trei autori.


      Newsom, Turk şi Kruckeberg considera perioada 1600-1799 ca fiind zona de dezvoltare a canalelor de comunicare şi de exersare a tacticilor de relaţii publice. Ca exemple seminificative ale acestei perioade preliminarii avem Colonizarea Americii şi Revoluţia Americană.

     Pentru anii 1800-1899 perioadă de început a publicisticii, impresariatului, promovării şi propagandei. Această etapă are, deci, la bază comunicarea. Putem susţine acest fapt prin următoarele exemple: Războiul Civil, Cucerirea Vestului Sălbatic şi Revoluţia industrială.

     Urmează, după cum susţin cei trei autori, etapa reacţie/răspuns, adică perioada în care tot mai mulţi jurnalişti sunt angajaţi în momente de tensiuni sociale, economice sau politice pentru a fi purtători de cuvânt ai organizaţiilor. Această perioadă se desfăşoară între 1900-1939 şi reprezentative sunt următoarele exemple: Criza economică, Primul Război Mondial, Scandalurile anilor 20.

     Anilor 1940-1979 le revine etapa planificare-prevenire care presupune maturizarea relaţiilor publice şi
încorporarea acestora în funcţia managerială. Aici intră evenimente precum Al Doilea Război Mondial, Razboiul Rece sau dezvoltarea societăţii de consum.

       Newsom, Turk şi Kruckeberg consideră perioada din 1980 până în prezent ca fiind  cea de profesionalism, iar comunicarea globală se datorează acestui fapt.

Ne întâlnim cu reprezentanţi de seamă....

Pe parcursul călătoriei noastre ne întălnim nu numai cu fapte, ci şi cu oameni. Şi nu cu orice oameni, evident, ci cu cei mai importanţi oameni care au pus bazele relaţiilor publice. Aceştia sunt 3 la număr, ca doar e cifra magica, şi s-au completat destul de bine pentru a conduce relaţiile publice pe drumul pe care au ajuns astăzi.

Samuel Adams

 

 Sursa foto.

......este primul pe care îl întâlnim în drumul nostru. Epoca în care a trăit este una destul de îndepărtată, ce-i drept: 1722-1802. Dar acest lucru nu este, însă, relevant, deoarece contributia lui este incontestabilă, chiar dacă acţiunile sale nu purtau încă denumirea de relaţii publice.

        Samuel Adams este cel pe care îl regăsim destul de mult în contextul Revoluţiei Americane, dar mai ales, putem spune despre el că a fost cel care a condus spre pornirea Războiului de Independenţă. Cum? Păi tehnicile de comunicare strategică îi erau destul de bine cunoscute, iar el le-a pus în practică pe multe dintre cele la care consilierii de relaţii publice apelează şi astăzi. S-a folosit de strategii, de procesul de comunicare care devenea din ce în ce mai usor, de momente inventate, de evenimente puse în scenă, de stereotipuri si idei care se reţin usor. Astfel, pe el îl putem face responsabil pentru The Boston Tea Party, The Boston Massacre, The Sons of Liberty şi multe altele. El a publicat, de asemenea, documentul Instrucţiuni care l-a denumit practic ca fiind reprezentantul mişcării de rezistenţă.

Ivy L. Lee

Sursa foto.


Ajungem si la, poate, cel mai cunoscut om de relatii publice care a marcat etapa de inceput a acestui domeniu. S-a facut remarcat si, mai ales, a ramas in istoria PR-ului prin faptul ca a impus anumite concepte care pana atunci nu erau atribuite acestui domeniu: transparenta si onestitatea. Daca suntem cinstiti, recunoastem ca relatiile publice erau puse in acelasi loc cu propaganda, cu lipsa oricarui cod etic. Tocmai acest mod de a vedea lucrurile, a facut ca aparitia lui Ivy Lee si a conceptelor sale sa aduca acel strop de inovatie de care Relatiile Publice aveau nevoie.

Desi incepe sa foloseasca termenul de relatii publice abia in 1914, Ivy Lee practica aceasta meserie inca din 1904 cand lucra alaturi de Gregory Parker, un nume mare printre multe altele care au urmat in cariera lui.

S-a lansat si a lasat in urma sa un document important pentru acea vreme si anume "Declaratia de principiu", declaratie care dovedea negru pe alb ideile sale despre cum trebuie sa fie relatiile publice: clare, concise, transparente, indreptate spre public. De asemenea, mostenirea sa lasata noua consta si in numeroasele campanii de relatii publice facute atat pentru oameni importanti ai SUA cat si pentru Uniunea Sovietica, de exemplu, din dorinta acestui stat de a fi recunoscut de catre Statele Unite ale Americii.

Avand in vedere noutatea pe care o aduce pentru acest domeniu si importanta campaniilor pe care le-a realizat in acea vreme, nu este de mirare ca este numit fondatorul relatiilorpublice....